Fie că o știi din social media sau de la televizor, Diana Bianca este frumoasă, mereu cu zâmbetul pe buze și de cele mai multe ori, foarte zen. Ei bine, sunt și aspecte pe care nu le-a dezvăluit niciodată.

Diana Bianca: Și pentru că eu cred că frumusețea poate veni și din fisuri și asimetrii, e timpul să vă dezvălui câteva lucruri neștiute despre mine:

Îmi place să vorbesc la telefon. Da, eu sunt omul care preferă orice fel de comunicare, whatsapp, mesaje, chat, Codul Morse, limbajul semnelor, orice…dar cel mai mult vorbesc la telefon. Dacă am timp, port conversații de ore în șir. Felul meu preferat de a interacționa cu un om este față în față, mi se pare mult mai autentic și prețios, dar vorbitul la telefon e pentru mine o necesitate, iar uneori chiar o  plăcere.

Nu sunt o persoană matinală. Îmi place să mă trezesc după ora 9:00 și să îmi petrec apoi o oră doar eu cu mine, în liniște, cu o cafea aromată, pregătindu-mă pentru ziua care urmează. Oricine se pune între mine și ceașca de cafea, e MORT. După o oră și o cană mare de cafea cu lapte, încep să redevin ființa simpatică pe care o cunoașteți sub numele de Diana Bianca sau Cameleoonia. Ba chiar zâmbesc și fac glume! Dar doar dupa prima cafea.

Mă liniștește muzica clasică, deși îmi plac toate genurile muzicale. Când am nevoie să ies dintr-o stare mai puțin bună, să mă ancorez și să mă liniștesc, ascult Radio România Muzical, Magic FM, Romantic FM în mașină sau intru pe Youtube în playlist-ul meu ”classic” cu Gershwin, Vivaldi, Nigel Kennedy, Erik Satie și Debussy. Orice muzică, dar care să îmi dea o stare de bine.

Am o pasiune pentru cărți motivaționale. Fiind psiholog, ador să mă dezvolt personal cât mai mult, să descopăr noi teorii, să le disec, să le dezbat, să încerc să găsesc adevărul. Citesc și recitesc mult cărți cât mai complexe și care trateză diferite aspecte ale vieții. Dezvoltarea laturii spirituale din noi este un subiect căruia îi aloc foarte mult din timpul meu.

Nu sunt carnivoră. Mănânc pește și fructe de mare, dar sunt pe cale să renunț și la ele. Iubesc animalele enorm, implicându-mă în adopția multora și așa cum nu ți-ai mânca pisica sau cățelul, nu poți mânca un miel, un vițel sau orice alt animal. Mă rog, cel puțin eu.

Sunt pasionată de vinuri. Am fost la mai multe degustări de vin, atât în România dar și în Europa, unde am făcut un tur al celor mai vestite zone vinicole și am învățat despre specificul lor. Vinurile mele preferate sunt cupajele din Provence cu Grenache, Cinsault & Syrah iar pentru alb am o pasiune pentru Soave di Pra italian. Visez să fac un curs serios de degustare de vinuri și să ajung să cunosc vinurile românești, franțuzești și pe cele italiene până într-atât încât să pot face blind tasting cu ele.

Pentru terapie, gătesc. De obicei pentru oameni dragi, pentru că așa știu să-mi arăt dragostea și recunoștința. Chiar este ceva la care mă pricep. Gătesc orice de la thai la italian, indian, marocan și până la mancare tradițională românesacă, cu multă plăcere. Nu urmez rețete fixe, doar mă orientez după ele, pentru că îmi place să fiu creativă și să-mi urmez instinctele. Câteodată iese o operă de artă culinară, alte ori un eșec total, așa cum e și în viață, când îți asumi riscuri.


Sunt un om afectiv, prin excelență. Până și deciziile le iau în funcție de ceea ce simt, mă leg de oameni și lucruri, iar dacă cineva reușește să intre în inima mea, acolo rămâne pentru totdeauna. Cu excepția  cazului în care nu mă dezamăgește prea rău! Pentru că atunci plec și nu mă mai întorc.

Material realizat si publicat de www.click.ro

Nici un comentariu

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata