Toti trebuie sa ne traim viata deplin, nu trebuie sa renuntam la ceea ce ne dorim de teama riscurilor sau de teama ca nu vom reusi. Lumea are nevoie de exemple de viata pozitive, cum este cazul lui Mihai Leu. Toti avem tendinta de a dramatiza, atunci cand pierdem sau traim evenimente neplacute. De aceea e important sa vedem oameni care au avut incercari mari si totusi au gasit resurse pentru a merge inainte. Noi trebuie sa le aratam ca se poate, ca putem continua in ciuda greutatilor si putem ramane campioni! “Intotdeauna va fi bine”, aceasta este maniera corecta de a gandi, iar Mihai Leu este exemplul perfect!

Mihai, ai avut o viata de poveste. Ai putea scrie o carte despre experienta ta. Ai fost campion la box, apoi campion la automobilism, ai avut probleme de sanatate si le-ai depasit…
Nimeni nu stie ce il astepta in viata. Pe mine, personal, sportul m-a format ca om, ca si caracter si m-a invatat sa nu renunt niciodata.

Intr-adevar, este foarte important sa ne setam asa incat sa vedem latura buna a lucrurilor, pentru ca in viata ne vom lovi, cu siguranta si de lucruri mai putin placute. Iar noi va trebui sa gasim solutia castigatoare la orice – ceea ce tu chiar ai reusit. Se spune ca in viata trebuie sa ai noroc la orice, dar mai ales la oameni. Care au fost cei care te-au sprijinit neconditionat, te-au ajutat, te-au facut sa mergi inainte?

Au fost multe persoane care m-au ajutat de-a lungul vietii. A fost, de exemplu, antrenorul pe care il aveam la club, la Hunedoara, care mereu m-a incurajat si a crezut in talentul meu. A fost bunicul meu, care a crezut cu tot sufletul in mine si care mereu a fost convins ca voi ajunge campion. De asemenea, tatal meu, care a avut o influenta covarsitoare asupra vietii mele. Iar sotia si baiatul meu sunt cei care mereu m-au motivat sa merg inainte.

Esti foarte legat de familie…
Da, cred ca suntem o familie “adevarata”, mereu ne-am sprijinit unii pe altii, ne-am ajutat si am crezut in noi. Sotia mea este un om special. Din momentul in care am vazut-o pentru prima data, am stiut ca va fi sotia mea. Ea nu stia, pe atunci.

Baiatul tau a preluat ceva din pasiunile tale, iti calca pe urme, in vreun fel?
Baiatul a luat foarte multe calitati si de la mine si de la sotia mea. De la mine a preluat perseverenta. Ii place sa lupte, sa castige in orice face. Boxul nu i-a placut niciodata, insa masinile ii plac foarte mult si ar dori sa mearga la curse. Sigur ca are tot sprijinul meu in aceasta directie, dar nu vreau sa il influentez, trebuie sa fie decizia lui. Si, desigur, sa aiba si acordul sotiei mele.

Banuiesc ca sotia ta are mereu emotii, inaintea unei curse…
De asta si spun ca baiatul trebuie sa aiba acordul ei, pentru ca va fi o temere in plus.
Cand eu am revenit in cursele de automobilism, sotia mea nu a primit prea bine vestea, chiar ne-am certat putin, iar noi ne certam extrem de rar. Dar a inteles si m-a sprijinit, ca intotdeauna.

Care crezi ca a fost cea mai importanta competitie, incercare din viata ta? In ce domeniu?
Cred ca au fost multe. Dar cea mai mare “incercare” pot spune ca a fost aceea de a o convinge pe sotia mea sa iasa cu mine, am insistat mai mult de o luna. Ea lucra la un laborator de chimie in Germania, in localitatea in care boxam. A trebuit sa vorbesc cu seful ei, sa o convinga sa vina la un meci de-al meu. Iar dupa aceea, a fost foarte greu, pana ce am convins-o sa iesim impreuna. Dar chiar a fost cartea castigatoare. Sincer, atat de mult m-a sustinut in ceea ce am facut, incat pot spune ca ea a fost cea mai mare “victorie” a mea. In ring, trebuie sa te duci mereu linistit, cu o stare psihica buna, iar acestea vin in mare parte din sustinerea si linistea de care ai parte acasa. Deci…acesta a fost marele meu castig in viata, familia. Tot ceea ce am reusit li se datoreaza lor, sotiei si baiatului meu.

Cred ca este unui din cele mai frumoase raspunsuri pe care le-am primit, acela ca succesul tau il repezinta familia- sotia si copilul si sustinerea lor. Legat de activitatea ta de sportiv din perioada regimului comunist, ce amintiri ai? Cum se desfasurau lucrurile, pe vremea aceea?
Toata lumea critica regimul comunism, inclusiv eu – de aceea am plecat si din tara. Totusi, sa stii ca pentru sport, erau si lucruri bune. Eu, de exemplu, ca si sportiv, in acele vremuri, nu aveam nicio grija, decat sa ma antrenez si sa fiu pregatit pentru competitii.

Cat de greu a fost momentul in care te-ai accidentat si a trebuit sa renunti la box? Cum ai facut fata?
A fost incredibil de greu! In momentul in care mi s-a spus ca nu mai pot intra in ring, a fost un soc! Era 14 februarie, nu voi putea uita niciodata ziua aceea. O saptamana intreaga nu am putut sa dorm deloc, apoi am inceput sa iau somnifere, dar nici ele nu ma ajutau. Foarte mult timp dupa, nu am putut merge la meciuri de box, gale de box, era ca un blocaj.

Dupa aceasta, ai gasit totusi o cale sa te reinventezi. Cum ai ajuns la automobilism?
Tatal meu a fost campion national la automobilism. Cei care ma cunosc de mic spun ca eu am ajuns intamplator la box, de fapt, nu la automobilism.

Cum de ai revenit in Hunedoara si nu ai ramas in strainatate?
Cand am plecat din tara, pe vremea regimului comunist, nu credeam, sincer, ca voi mai revedea vreodata Romania. Dar uite ca lucrurile s-au intamplat de asa maniera, incat ne-am intors. Si eu si sotia mea, ne simtim “acasa” la Hunedoara. Si stii cum e, mereu te trage ceva spre casa.

Iti amintesti care a fost prima ta masina? Cum te-ai simtit cand ai primit-o?
Da, era un Oltcit rosu. Mi-a cumparat-o tatal meu, la 8 ani. Imi amintesc si acum bucuria pe care am avut-o! Am avut norocul sa am o copilarie fericita. Si o familie frumoasa – si atunci, in copilarie, si acum – care m-a sprijinit mereu. Chiar daca a fost greu pentru ei, cand intram in ring sau intr-o cursa, au inteles faptul ca, a incerca sa ma faca sa renunt, ar fi insemnat sa pierd o parte din mine, din ceea ce sunt eu, cu adevarat.

 

Nici un comentariu

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata